duminică, 30 mai 2010

Prajitura cu crema de nuci si visine



La noi in Romania inca se moare de fractura.Ce mila mi-e de familia bietului copil, sa nu mai spun de copilul de noua ani, care avea viata in fata, si un dobitoc i-a curmat-o.Asa nu se mai poate.Trebuie sa facem ceva, noi societatea civila, ca altfel fac ei ce vor.Pun pariu ca nu va pati mai nimic nici acest medic, la fel ca Ciomu, care by the way e din nou in paine, la fel ca multi altii.Bine ca avem Asociatia Pacientilor, care sprijina medicii cand fac greva, dar nu avem Asociatia celor care au suferit si sufera de pe urma medicilor inconstienti, si care sa-i faca cumva sa plateasca pentru greseli.Sigur ca a gresi e omeneste, dar nu cand ai in mana viata unui om.
Saracia, si faptul ca ai salar mic, nu poate sa fie o scuza pentru a-i pune mana in ghips unui copil, care are fractura deschisa.
Sunt foarte multi medici buni la noi, dar cei care nu fac fata, ar trebui sa se reprofileze, inainte de a face astfel de greseli fatale.
Si acum ca mi-am spus oful, sa trec la reteta de prajitura, care am gasit-o in practic, bine in forma mai simpla, adica fara visine.Am facut prajitura cu mare drag pentru verii domnului Mitu, la care mergem destul de des, si care mi-au facut o bucurie imensa prin faptul ca le-a placut mult de tot.

Pt. blaturi

- 6 oua

- 6 linguri zahar

- 1 plic zahar vanilat

- putina sare

- 4 linguri faina

- 2 linguri cacao

In revista piscoturile sunt facute deodata. Eu le-am facut pe rand, din cate trei oua. Unul l-am lasat simplu, la al doilea, in loc de trei linguri de faina am pus una de faina si doua de ccacao. Se batut albusurile cu zaharul, sarea si vanilia, am folosit cate o jumatate de pachet la un blat, apoi se adauaga galbenurile, apoi faina in ploaie si se amesteca de sus in jos. se coc cele doua blaturi apoi se lasa la racit.

Pentru crema de nuci

- 100 g nuci macinate, eu nu le-am cantarit, dar sigur era mai mult

- lapte fierbinte cat sa le lege

- zahar dupa gust

- coaja de lamaie

- o lingura faina, eu nu am pus

- putina sare

- zahar vanilat

- 100 g unt moale, eu am pus 50 g, dupa mine merge foarte bine si fara unt

In reteta scrie sa pui laptele cu zaharul la fiert si apoi adaugi restul ingredientelor. Eu pun laptele cu zahar si vanilie la fiert, si apoi il torn peste nuca amestecata cu coaja de lamaie, pun doar atata lapte cat sa lege nuca.Daca mai trebuie zahar, se poate pune zahar pudra.

Pt.crema de cacao

- 200 ml lapte

- un ou

- o lingura faina, eu am pus amidon si am mai adaugat doua mai la sfarsit

- 1 lingura zahar, eu pun dupa gust

- 1 lingura cacao

- esenta de rom

- stafide, eu nu am pus pentru ca am folosit visine din compot

- un borcan compot de visine

- frisca pentru ornat

Pentru crema se bate oul cu zaharul se adauga laptele, faina, untul si cacaua si se fierbe, pe foc mic, amestecand mereu, pana se ingroasa.La mine nu s-a ingrosat nimic, asa ca am pus doua linguri de amidon, peste care am turnat cate putin din aceasta crema, am pus din nou pe foc si asa s-a ingrosat cat de cat.Data viitoare fac o crema de cioco, care stiu eu ca se ingroasa.

Pentru asamblarea prajiturii, se pune blatul maro, eu l-am insiropat cu zeama de pe compotul de visine, apoi crema de nuci, blatul galben, visinele din compot scurse de zeama, crema de cacao si frisca.

A fost foarte, foarte buna.Combinatia de visine si cacao e tare buna.

Blatul maro, insiropat cu zeama de pe compot.



Crema de nuci, peste blatul maro.



Pus si blatul galben.



Insiropat.



Puse si visinele din compot, scurse de zeama.



Crema de cacao.



Si frisca.



Mai de aproape.

23 de comentarii:

  1. Micule,ai perfecta dreptate cu ce ai scris in introducere!Ce sa facem,traim in Romania,nu??!!E greu!
    Cat despre prajitura,e super!S-a notat reteta!
    Pupici si o zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult fetelor.Sunteti dragute.
    Mimi, asa e cum spui " traim in Romania ", dar uneori nu ma pot abtine.Ce-i mult, e mult.
    Zic, da " traim in Romania " cand vad ca oamenii arunca hartii pe jos, asculta muzica in masina la maxim, alte, alea, dar cand mor copiii in spitale, ma iau toti dracii.
    Va pup si eu si va doresc o zi frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am vazut zilele trecute "Moarte d-nului Lazarescu", l-au dat cei de la Arte (Franta) tarziu in noapte si cum nu puteam dormi am stat sa il vad. E placut sa vezi filme romaneste pe canale straine, DAR filmul m-a cutremurat! Numai bolnav sa nu fii! Incep sa cred ca mai bine iti e acasa decat intr-un spital.

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi place prajiturica ta pentru ca e colorata si pare vesela :) Iar combinatia de nuci cu visine pare foarte reusita :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc mult.Ma bucur ca-ti place.
    Cat despre boala, asa e , in Ro e foarte greu.
    O saptamana frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Prajiturica asta trebuie sa fie o minune, parca simt gustul de cioco si visine...fur o bucatica si am fugit...Pup

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce bine graiesti draga Yvonne,eu am trait-o pe pielea mea cu medicii,TRIST DAR ADEVARAT.
    Iar prajitura arata dumnezeieste,dar ce rau imi pare ca nu pot manca nuca,ca tare as faceo,iar cu altceva deja ai schimba gustul,asa ca te rog sa mananci si pentru mine o bucata.Te pup si o zi frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  8. Yafa, Mirela, multumesc mult.Ma bucur ca va place.
    Mirela mananc si pentru tine cu mare placere.
    Va pup si va doresc si eu o zi frumoasa in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  9. ce mult imi place combinatia,am notat reteta cand gasesc visine,pt ca aici nu prea le vad des,o fac si eu,sau poate o incerc si fara visine,ce zici?pt ca imi place mult crema de nuci,o sapt. faina si tie

    RăspundețiȘtergere
  10. Yaya multumesc mult.Ma bucur ca-ti place.Stiu ca nu gasesti acolo visine, dar poti sa o faci si simpla, sau poti sa faci cu gem acrisor.Vezi ca mai am o reteta de praji cu crema de nuci iar aia nu are fructe, ci gem.
    Te pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  11. Prajiturica este fabuloasa! Felicitari draga mea si o gramada de pupici de la noi :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Super prajiturica,

    Iti urmaresc cu mare drag blogul....este un fel de Donauwelle(in Germania) adica valurile Dunarii.
    Salutari

    RăspundețiȘtergere
  13. Ce bunatate de praji!
    Cat despre cazul asta: e trist dar adevarat: n-ai bani de dat mori cu zile! MAI SUNT SI MEDICI DE OMENIE, DAR DISPAR!

    RăspundețiȘtergere
  14. wow ce faina este aceasta prajitura!imi plac foarte mult visinele dar nu se gasesc pe aici.praitura ta ma face sa planga de pofta.nu-i corect.
    pupici

    RăspundețiȘtergere
  15. Lale, iti multumesc mult.N-am stiut, mersi pentru informatie.
    Vale, multumesc mult, pup si eu, in special Biculina pe ureche sa nu o mai doara.
    Oana, multumesc.Asa e, cine stie pe mana cui mai ajungem si noi.
    Sarah, imi pare tare rau, dar poti s-o incerci cu alte fructe acrisoare.
    Va pup pe toate si va doresc o seara faina.

    RăspundețiȘtergere
  16. micule ,nu stiu despre ce e vorba,dar ,medical vorbind,orice fractura poate duce la moarte,prima complicatie fiind embolia grasoasa sau osoasa,adica un fragment microscopic de os sau tesut grasos ia calea sanguina in piept si se aseaza pe undeva,obtureaza un vas(de ex. artera pulmonara),si gata...problema e ca in romania esti "ajutat"sa faci asa complicatii,printr-o "constiinta a datoriei "exceptionala a personalului medical...nu mai zic de invatamintul din ultima vreme ,care ne livreaza din start promiscuul...pina una alta ,prajitura e exceptionala,mai ceva visine inca in congelator ,daca nu au aparut anul asta ,le pot folosi,caci e tentanta rau!:))

    RăspundețiȘtergere
  17. Bine te-am descoperit! :) In primul rand am vazut aici o prajitura cu visine ...un deliciu! Tare mi-ar prinde bine o bucatica acum ,cat sunt la cafea...
    In al doilea rand - vin de la Yafa si am aflat ca tu esti cea care urmeaza sa-mi trimita ceva :) sau asa ceva...Fugi si tu si vezi cui trebuie sa trimiti si daca am gresit eu sau nu!
    Scuze daca am gresit! nu prea am inteles bine regulamentul...
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  18. Alison, vei vedea cand vei acasa cazul.Cu siguranta se poate muri din fractura, dar in Romania mai mult decat in tarile civilizate, unde oamenii isi respecta responsabilitatile.
    Ma bucur ca-ti place prajitura, e foarte buna.
    Concediu placut in continuare, si va pupam in special pe Iepu.
    Pica Flori, bine ai venit.Cu multa placere te servesc cu prajitura.Pai ne lamurim si trecem la facut pachetele.
    O zi faina sa aveti.

    RăspundețiȘtergere
  19. Astept adresa ta pentru cadoul pe care trebuie sa ti-l trimit. Poti sa-mi lasi un mesaj, nu il voi afisa pe blog.
    Nu am inca nici o idee de ce iti voi trimite, ieri am vizitat blogul tau, pentru a vedea ce ar putea sa-ti placa.
    Pe curand...

    RăspundețiȘtergere
  20. Cu multa placere am sa-ti las adresa.Cat despre cadou, te rog sa nu-ti faci probleme.Ceva simbolic si am sa ma bucur.
    O zi frumoasa iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  21. Yvonne, am stat cu ochii mijiti si am privit ultima imagine cu cele doua bucati gemene de prajitura ca doar-doar mi-o trece pohta! Ntt, nu-i chip. Va trebui sa fac! Fiul meu iti va multumi in gand, ca eu n-am de gand! Cu bunatatile dulci de la tine o sa ma transform intr-o Miss Piggy!!!

    RăspundețiȘtergere
  22. Elena, multumesc esti tare draguta.
    Cu ambitia ta, sunt sigura ca nu te vei transforma deloc.Sunt sigura ca stii cand trebuie sa te opresti, cu atat mai mult cu cat aai un fiu care sa te ajute la mancat.Astept sa-mi spui daca i-a placut.
    Sa ai o zi cat mai frumoasa.

    RăspundețiȘtergere