marți, 25 martie 2014

Brownies cu dulce de leche




Desi nu suntem mari fani ciocolata uneori ne pica bine o astfel de prajitura. Iar cand e cadou pentru niste dragi de copii, cu siguranta merge cel mai bine o prajitura cu ciocolata. Place la mai toti copiii. Asa ca o sa mai vedeti retete de brownies la mine pe blog. Iar daca ciocolata nu e pe primul loc la noi, caramelul in schimb e preferat in orice combinatie.
Reteta de aici, dar eu mi-am adaptat cantitatile.

- 160 g faina

- putina sare

- 2 linguri cacao

- 300 g ciocolata amaruie

- 230 g unt

- 120 g zahar, eu reduc totdeauna cantitatea de zahar, mai ales daca e reteta americana

- 60 g zahar brun

- 5 oua la temperatura camerei

- 2 lingurite extract de vanile, eu am pus 2 linguri de zahar vanilat facut de mine

- o cutie de lapte condensat indulcit, reteta prevede mai putin, dar eu dulce de leche fac o cutie intreaga, ce ramane folosesc la bomboane brigadeiro, eu am pus cam jumatate aici, jumatate la bomboane

Se omogenizeaza faina, sarea si cacaoa. Ciocolata si untul se topesc impreuna pe bain marie. Se opreste focul, se lasa insa vasul in continuare si se pun cele doua feluri de zahar plus cel vanilat. Se amesteca pana se topeste zaharul. Apoi se ia de pe foc si se lasa la racit, la temperatura camerei. Cand ajunge la temperatura camerei i se adauga doua oua si se bate pana se incorporeaza ouale. Apoi se adauga si ouale ramase si se omogenizeaza, Se adauga si faina cu sarea si cacaoa. Se amesteca doar pana se omogenizeaza toate ingredientele. Nu trebuie insistat. In tava se pune jumatate din cantitatea de aluat, din loc in loc se pune dulcele de leche, apoi se acopera cu cealalta jumatate de aluat. Pentru dulcele de leche se pune cutia de lapte condensat indulcit intr-un vas si se acopera cu apa. Se tine cam 2 ore la foc mijlociu spre mare, avand grija sa fie tot timpul cutia acoperita de apa. Eu nu am tinut destul si dulcele meu de leche a fost ca lichid de data asta, dar tot foarte, foarte bun. Se coace pana se incheaga. Nu se lasa sa se usuce de tot.

asta e prajiturica





si sectiune



marți, 11 martie 2014

Cheesecake cu cocos si ananas



Intrucat ne-a placut atat de tare cheesecakeul cu cocos, l-am refacut rapid, doar ca in loc de crema de cocos cu fulgi de cocos deasupra, am pus ananas caramelizat. Adica am caramelizat doua linguri mari de zahar, si am adaugat bucatele de ananas. Le-am lasat pana s-au inmuiat putin si le-am pus peste prajitura coapta.  In rest reteta e identica cu cea de cheesecake cu ananas. Daca-i puneam si rom puteam sa-i spun pina colada cheesecake, cred.Delicioasa. 

cam asta e " ea "




felia


si o muscatura pentru amatori