marți, 3 aprilie 2012

Pogacele cu jumari



Dupa cate am vazut eu, pogacelele cu jumari se fac doar in Ardeal. Noua ni le facea Muni ( bunica mea, i-a ramas numele Muni de la mine, mica fiind ziceam m in loc de b si invers ) cel putin o data cu jumari de la porcul taiat de noi. Apoi daca mai primea de la rude, prieteni, mai facea, dar era indicat sa mananci de prima data cand facea, ca nu se stia daca mai urma o a doua tura. Stiu ca daca cititi doar titlul, unii pot sa spuna bleahhhh, dar dupa ce le gustati s-ar putea sa va schimbati parerea. Noua ne plac mult, mult de tot. Eu nu mai am reteta lui Muni, dar matusa mea care a stat cu Muni, a reusit sa-si aduca aminte de reteta, iar eu ii multumesc, au avut exact gustul cu care eram obisnuita de mica.

- 500 g faina

- drojdia aferenta, un cub de drojdie proaspata sau un plic de drojdie uscata

- o lingura mare de sare

- 70 g untura la temperatura camerei

- chimen macinat

- un ou

- o lingurita rasa zahar

- 250 ml lapte, depinde si de faina folosita

- 250 g jumari macinate

pentru uns deasupra

- un galbenus

- o lingura iaurt

- seminte chimen

Pentru maia se freaca drojdia, eu am folosit proaspata, cu zaharul si se toarna lapte caldut, atat cat sa le acopere. Se lasa intr-un loc caldut pana creste. Faina se amesteca cu sarea, chimenul, untura si oul. Se toarna maiaua la mijloc, apoi se tot framanta cu cate putin lapte. Se framanta un aluat elastic, care sa nu se mai lipeasca de maini, se pune intr-un vas, se acopera cu folie transparenta si se lasa intr-un loc caldut, pana isi dubleaza volumul. Cam o ora. Apoi se intinde aluatul intr-un dreptunghi, grosimea aluatului cam 5 mm, se unge toata suprafata cu jumarile macinate, sarate si piperate, apoi se incepe impaturarea. Se aduc cele doua margini, dreapta si stanga, pana la mijloc, apoi se inchide aluatul ca o carte. Se baga pentru 30 min la frigider, invelit in folie. Se scoate din frigider, in dreapta si stanga trebuie sa fie marginile deschise. Se intinde din nou si se impatura aluatul in trei. Se baga din nou la frigider pentru 30 min si se mai repeta inca o data ultima operatie. Apoi se scoate din frigider, se intinde foaie de 8-9 mm, se cresteaza si se taie cu o forma rotunda pogacele. Se ung cu galbenus batut cu iaurt, se presara chimen si se baga la cuptor pana se auresc. Aluatul care ramane se tramanta din nou si se taie din nou rondele. Nu se vor vedea la fel de frumos straturile dar sunt la fel de bune.

aici maiaua, daca nu creste nu mai stric restul ingredientelor



a crescut, asa ca ne apucam de treaba



habar n-am daca e mai buna untura de mangalita, dar am vazut un produs nou si am vrut sa-l incerc



faina cu restul ingredientelor



pusa si maiaua



aluatul pus la crescut



jumarile macinate si condimentate



aluatul dupa ce a crescut



intins



uns cu pasta de jumere



se incepe impaturirea



se scoate aluatul si se pozitioneaza cu marginile desfacute spre stanga si dreapta



apoi se impatura in trei



se mai repeta o data impaturirea in trei

se intinde aluatul se cresteaza si se decupeaza pogacele rotunde



se pun pe tava si se mai lasa la crescut acoperite cu folie transparenta

pogacelele gata coapte






de aproape








14 comentarii:

  1. Foarte bine arata. Ti-l trimit pe sot in vizita ca tare mult ii plac. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Vai ce bune trebuie sa fie!!!
    Mie imi plac tare jumarile, dar e drept ca n-am mancat de mult tare!
    Ce-mi placea mult tare era untura din borcanul cu carnati pusa pe paine si deasupra pus sare...o bunatate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Servesc si eu una,altfel mor de pofta.Te pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  4. mi-ai adus aminte cat de frumusele cresc si ce foietate sunt, ti-au iesit super:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristina il asteptam cu drag.
      Any cu mult drag te-as servi.
      Dia, cu mult drag pentru tine, cate vrei.
      Craita, esti tu tare draguta, multumesc mult.
      Va pup cu drag si va doresc o saptamana faina.

      Ștergere
  5. Bune..ti-au iesit super! Mi-ai adus aminte de copilarie...si matusa mea le facea !
    o zi buna..te pup!

    RăspundețiȘtergere
  6. Nico, mi-ar fi placut sa te si pot servi, nu doar sa ti le aduc aminte.
    te pup cu drag si-ti doresc o zi faina in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  7. Doamne, ce dor imi e de pogacele...!!!!Trebuie neaparat sa fac si eu, de cativa ani nu am mai facut! Ti-au iesit superbe:)!!!Sa aveti pofta la ele!

    RăspundețiȘtergere
  8. Oauuu, nu am mai mancat de un secol, era specialitatea bunicului meu, el ne pregatea cele mai bune pogacele!!! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria, daca eram in SM aproape puteam sa te servesc.Multumesc, esti o draguta.
      Adela cu drag te-as fi servit.Bunicul va facea, wooowww.Super.
      Va pup cu mult drag si va doresc o zi faina in continuare.

      Ștergere
  9. Dintre o pogacea si o merdenea, mereu am ales pogaceaua. La noli, in Timisoara, se gasesc in majoritatea brutariilor.Imi plac de mor!! O data am facut si eu mai demult, dar cu smantana in loc de lapte. Nu s-au infoiat si crescut foarte mult, dar au fost atat de buuune...Tb sa reiau experimentul ;-) puuup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Offf Liana mi-ai adus aminte de merdenele.Doamen de cate ori ne luam din Piata Operei de pe coltul unde acum e macul, mama bune erau.Mie imi plac tare mult si merdenelele.
      Poate ai intins foaia prea subtire si de asta nu s-a infoiat.
      Pupici Blondinului din dotare si tie spor la treaba.

      Ștergere
  10. duc dorul pogaci-urilor din Brasov, care se gaseau pana prin anii 75 numai in centru, pe Republicii si doar la o patiserie. Erau facute din faina de secara sau faina graham - chiar nu imi dau seama, eram copil -, aveau muuult piper si muulte jumari. DUMNEZEIESTI!!!! De atunci, tot cumpar fel de fel de pogacele si caut/incerc retete; degeaba, nimic nu seamana nici nu se apropie de ceea ce caut!

    RăspundețiȘtergere
  11. Anonim imi pare rau ca nu gasesti ce cauti. Stiu cum e. Mi s-a intamplat si mie. Poate incet, incet reusesti sa-ti adaptezi tu o reteta care sa-ti placa. Pastrezi de la o reteta ce-ti place, o mai imbunatatesti cu ce crezi tu ca-i lipseste, si pana la urma obtii o reteta proprie, care sa te satisfaca.
    Sa ai Sarbatori fericite in continuare si " la multi ani ".

    RăspundețiȘtergere